18 oct. 2009

LAND ART in Romania. Interviu cu Emil Dobriban

Domnule Emil Dobriban, din initiativa dumneavoastra, in septembrie 2006, la Faget-Izvor (Cluj) a avut loc primul workshop international land-art cu tema Natural-Artificial din Romania. In primul rind, ce inseamna land-art-ul? Care este locul pe care il ocupa in arta contemporana?

Land-art-ul ca termen defineste o "ramura" foarte viguroasa a artei contemporane. Acest gen al artei se practica de peste 30 de ani atit in Romania, cit mai ales in Occident. In limba romana nu are un sinonim pe deplin acceptat de specialisti, dar in ultima vreme se incetateneste termenul de "arta in peisaj". Ca gen de arta, avem de-a face cu o miscare innoitoare a mijloacelor de expresie in arta contemporana prin descoperirea fortei de expresie a unor materiale umile, cum ar fi biete crengi cazute, frunze uscate, scinduri vechi, sirme ruginite. E de la sine inteles ca se exclud materialele de lucru ale artelor asa-zis traditionale, nobile, ca pictura pe pinza, modelajul in lut, gravura de orice fel. Diferenta majora consta totusi in altceva, si anume in complexitatea limbajului si a mesajului plastic. Land-art-ul nu se multumeste cu zona imanenta a unei singure arte, ci transcende spre o noua zona de creatie. Se foloseste de ingemanarea mai multor arte pentru a se exprima. La fel de important este faptul ca land-art-ul poate fi imaginat numai si numai in peisaj. Deci, trebuie subliniat mesajul sau ecologic.
Cred ca acestea sint motivele pentru care aceasta arta este in ascensiune in zona de interes a artistilor contemporani. Ceea ce se poate vedea si vizitind cele mai mari bienale, precum cea de la Venetia, cea de la Lyon sau Documenta de la Kassel. Aici figureaza tot mai multi artisti care creeaza in natura opere de arta cu un pronuntat caracter ecologic si social.

Cit de cunoscut, de practicat este land-art-ul in Romania?

In Romania se practica doar izolat, individual, de catre artisti "nelinistiti", nemultumiti de plafonarea la care s-a ajuns in tehnica traditionala, persoane care incearca timid sa-si innoiasca limbajul plastic.
Pe vremea regimului totalitar, actiunile de avangarda aveau un caracter intim, de laborator, cu un cadru de manifestare particular, nedeschis marelui public. Unul dintre principalele motive pentru care acest gen de experiment cultural nu avea sanse sa fie acceptat de regimul totalitar era caracterul efemer al actiunilor. Land-art-ul este sortit integrarii in natura.
Fata de acest caracter trecator al creatiei dedicate momentului, ideologia oficiala cerea valori stabile, construite cu ajutorul limbajelor traditionale. Land-art-ul, care, printre alte calitati novatoare, presupune si implicarea publicului, stimula libertatea spirituala in termeni ce primejduiau rigiditatea ideologiei de masa. Conditiile in care s-au manifestat aceste experimente (cadre strimte de atelier, documentatie foto restrinsa, sporadica, dificila legatura intre grupuri si generatii, aparitii rare si trunchiate in presa de specialitate) sint conditiile de manifestare ale unei culturi de opozitie si ale unui avangardism implicit.
In acest sens, ma consider fericit ca m-am putut implica in activitatea nucleului de artisti de la Oradea, din ultimii ani ai deceniului noua. Chiar daca m-am format in mediile limbajelor traditionale, atmosfera experimentalista ce domnea acolo m-a contaminat total, m-a provocat sa caut expresia mea adecvata artei contemporane, sa-mi exprim punctul de vedere artistic in raport cu manifestarile grupului oradean. Artistii oradeni, intre care m-am numarat, aveau preocupari experimentale extrem de diverse, dar toate aceste preocupari aveau in comun, in modul cel mai firesc, latura novatoare. Nu aveau pretentia ca fac avangarda, parindu-li-se absolut natural sa caute sa puna in lumina solutii noi, in care de multe ori era inclus aportul actiunii personale a artistilor. Aceste land-art-uri reprezentau actiuni individuale sau de grup si de multe ori erau dezbatute la intilnirile noastre saptaminale. Apareau instalatii, opere ambientale in diverse tehnici, actiuni de tip performance, spontane sau deliberate sau ca raspuns la provocari ale unor colegi. Am fost martorul unei serii intreagi de land-art-uri, de situatii scenice de moment si desfasurari actionale temporale complexe. Gratie acestui mediu am conceput si realizat primul meu land-art, intitulat Lacul-Eminescu, in vara anului 1989.
Dupa 1989, land-art-ul s-a manifestat mai deschis si mai pregnant in spatii diverse, in curti sau pe strada. Taberele de creatie devin perimetre ideale pentru experimentul cultural-artistic. In ambianta de libertate si efervescenta a unei tabere esti cuprins de mirajul cercetarii si al innoirii si de multe ori artistii devin dornici sa contribuie la innoirea propriului limbaj plastic. Intr-o tabara internationala de arta contemporana (Crest, Franta) am fost cuprins de nevoia de a iesi din bidimensional, extinzindu-mi preocuparile spre spatializare si sonorizare. Tabloul de pe sevalet imi impunea rigoarea si limita staticului si aplatizarii, lucru care nu ma mai satisfacea.
Astazi, studentii au o libertate mult mai mare in a-si pune in valoare creativitatea, pentru ca pina si la disciplinele practice de baza (Cromatologie, Studiul desenului, Bazele compozitiei) se pune accentul, in anii III-IV, pe provocarea creativitatii. Cu toate acestea, studentii se implica mai rar in cercetari experimentale interdisciplinare, cercetari pe care le necesita land-art-ul, arta conceptuala, instalatia, happening-ul si performance-ul. Studentii sint, totusi, tot mai receptivi, cauta informatie, asista la actiunile unor artisti activi in aceasta zona, cooptati ca si cadre didactice - sau alt exemplu ar fi momentul acestui workshop profilat exclusiv pe land-art. Sper sa fi fost un punct de reper pentru anul universitar in curs: initiativa si-a propus sa stimuleze dinamica fenomenului pedagogic clujean, sa promoveze integrarea noilor medii in ansamblul domeniilor curente ale educatiei artistice, sa sprijine deschiderea internationala a activitatilor studentesti.
Cred ca este absolut necesara o "intinerire" a limbajului, pentru ca, practic, daca ne uitam in galeriile noastre, ce vedem? O mohorita si prafuita consecventa in a asterne in laviuri sau impastat in game monocrome, in pasaj cromatic sau contraste in dizarmonii, cu culori rupte cu scopul prea vadit de a placea unui privitor prea putin interesat sa descopere ceva ce s-ar putea sa nici nu existe sau, ceea ce e aproape sigur, nici nu i se adreseaza.
 

Am inteles ca land-art-ul este o forma de arta interactiva. Care este rolul publicului, al destinatarului?

Land-art-ul raspunde unei necesitati estetice si culturale a publicului larg. Clujenii amatori de arta au beneficiat direct prin implementarea creatiilor in zona de agrement din Padurea Faget, din jurul orasului Cluj, prin seminarii, prin expozitii documentare in scop cultural.
Subiectul propus actiunii artistice a fost Natural-Artificial, in strinsa legatura cu padurile si unele forme de relief specifice zonei Fagetului, dar in unele cazuri s-a ajuns la implicatiile sociale, ecologiste ale unor gradini mutilate, alterate, pingarite de om. S-au putut face si unele paralele cu gradinile mistice ale Edenului sau cu gradinile istorice ale Semiramidei.
Am insistat asupra atragerii publicului spectator deoarece manifestarea i-a fost dedicata lui. Intentia este ca prin acest program cultural sa se genereze o schimbare pozitiva in receptarea operei de arta contemporana si sa fie lansat un semnal ecologic. In relatia artist-land-art-public conteaza opiniile si reactiile publicului privitor ca beneficiar direct. Pe tot parcursul celor opt zile ale workshop-ului artistii au schimbat opinii atit intre ei, cit si cu publicul larg.

Va rog sa ne spuneti citeva cuvinte despre participantii la aceasta prima editie a workshop-ului organizat de dumneavoastra.

Am invitat in aceasta tabara artisti plastici consacrati din Romania, din Franta, din Marea Britanie. Am avut in vedere artisti care au practicat land-art-ul in creatii anterioare. E cazul francezilor Brigitte Kohl, Betsy Tyler Bell, Charlie Skubich, Jean-Pierre Treille, grupati sub "stindardul" Art in situ (Arta in peisaj). Aceasta asociatie are ca specific tocmai acest fel de creatie de cercetare, de innoire a limbajului: lucrul in, cu si prin natura. Temele pe care le propun artistilor invitati la workshop-urile pe care le organizeaza sint legate de mediul inconjurator: Riul Drome, riu salbatic sau Vintul Vaii Drome-ului. Ceilalti doi artisti straini invitati, englezii Ray Lee si Charlie Skubich, au la activ multe creatii in spatii publice. Dintre clujeni am invitat artisti remarcabili prin spiritul de cautatori permanenti, patrunsi de dorinta de innoire a mijloacelor de expresie, ca Ioan Sbirciu, Dorel Gaina, Titu Toncean, Andor Komives, Ioana Antoniu, Radu Serban, dar am invitat si tinere sperante cu reale inclinatii in folosirea de tehnici mixte si suporturi neconventionale: Tosa Ekaterina, Mihaela Gorcea, Eniko Lini.
Artistii straini au fost cuceriti de ospitalitatea romaneasca, pentru ca, desi nu ne-am putut baza pe autoritati, am pus mina de la mina si i-am tratat cum se cuvine pe oaspeti, cu sprijinul Universitatii de Arta si Design Cluj, al Centrului Cultural Francez Cluj, precum si al unor oameni de bine ca Ioachim Pasca, om de afaceri. In mod inexplicabil, Primaria si Consiliul local Cluj-Napoca au refuzat politicos sprijinirea acestei actiuni internationale de cultura, de mare importanta pentru oras, cu toate ca am prezentat mai multe cereri si documentatii. Artistii s-au implicat in lucru peste masura si au muncit absolut dezinteresat, deoarece nu au putut fi remunerati pentru operele executate. Au fost folosite materiale naturale, trunchiuri de copac, crengi, scinduri, pinza, pietre, pamint, nisip, conuri de brad, sfoara - in contrast cu sirme, badoguri, tevi si cutii de metal, folii de plastic, diverse hirtii: de desen, de ambalaj, de ziar, fotografica, manuala. In functie de stilul artistului, au aparut lucrari monumentale de 3-4 metri inaltime (Jean-Pierre Treille, Emil Dobriban, Titu Toncean, Lini Eniko, Charlie Skubich) sau serii de 7-8 lucrari independente (Ray Lee, Andor Komives, Dorel Gaina, Ioana Antoniu, Mihaela Gorcea, Ekaterina Tosa) sau ansambluri de lucrari intinse pe 30-40 de metri (Brigitte Kohl, Diana Bell, Betsy Tyler Bell), lucrari audio (Ray Lee) s.a.


Va multumesc!

linkuri utile:

LAND ART

E de la sine înţeles că se exclud materialele de lucru ale artelor aşa-zis tradiţionale, nobile, ca pictura pe pânză, modelajul în lut, gravura de orice fel. Diferenţa majoră constă totuşi în altceva, şi anume în complexitatea limbajului şi a mesajului plastic. Land-art-ul nu se mulţumeşte cu zona imanentă a unei singure arte, ci transcende spre o nouă zonă de creaţie. Se foloseşte de îngemănarea mai multor arte pentru a se exprima.
Cred că acestea sînt motivele pentru care această artă este în ascensiune în zona de interes a artiştilor contemporani. Ceea ce se poate vedea şi vizitând cele mai mari bienale, precum cea de la Veneţia, cea de la Lyon sau Documenta de la Kassel. Aici figurează tot mai mulţi artişti care creează în natură opere de artă cu un pronunţat caracter ecologic şi social.
 
Proiectul din 1941 pentru “Contoured Playground” din New York al lui Isamu Noguchi este uneori interpretat ca o importantă piesă a Land Art-ului timpurie cu toate că însuşi artistul nu a caracterizat-o niciodată ca operă Land Art ci doar ca simplă sculptură. Influenţa lui asupra Land Art-ului contemporan, arhitecturii peisajului şi sculpturii ecologice este evidentă în multe dintre lucrările de astăzi 
 
Alan Sonfist este pionierul unei variante alternative de lucru cu natura şi cultura pe care a început-o în 1965 prin aducerea naturii istorice şi a artei sustenabile în interiorul New Yorkului. Apariţia neaşteptată a Land Art în 1968 poate fi văzută ca un răspuns a unei generaţii de artişti, majoritatea de la sfârşitul anilor 1920, la activismul politic crescut din acel an cât şi de apariţia mişcării ecologice şi liberale feminine.
 




Conceptul lui Joseph Beuys de ‘sculptură socială’ a influenţat Land art-ul, iar proiectul lui din 1972 intitulat ‘Eichen’(stejar) când a plantat 7000 de stejari are multe similitudini procesului conceptual al land art-ului.
Artiştii peisajului în America s-au bazat cu precădere pe patroni bogaţi sau fundaţii private pentru a le sponsoriza adesea costisitoarele proiecte. O dată cu subita criză economică din Statele Unite, la mijlocul anilor 1970, fondurile provenite din aceste surse au ‘secat’. Moartea lui Robert Smithson în 1973 într-un accident aviatic (în timp ce îşi fotografia aerian una din lucrări) a lăsat întreaga mişcare fără exponenţii săi cei mai de seamă şi a început să pălească.
James Turell continuă să lucreze la proiectul ‘Roden Crater’. Land Art a devenit componentă a tendinţei generale de artă publică şi în multe situaţii termenul de Land Art este folosit pentru a eticheta orice fel de artă în natură cu toate că, conceptual aceasta nu are nici o legătură cu lucrările de avangardă a pionierilor acestei mişcări.
Recent, sculptorul Australian Andrew Rogers îşi ‘sculptează’ o nişă în istoria artelor cu o serie de sculpturi gigant din rocă, care va forma, eventual ‘un lanţ’ în jurul planetei. Din cele 12 lucrări de artă ecologice planificate, şapte dintre ele au fost realizate până acum, inclusiv una în oraşul Akureyri din nordul Islandei.
În România se practică doar izolat, individual, de către artişti "neliniştiţi", nemulţumiţi de plafonarea la care s-a ajuns în tehnica tradiţională, persoane care încearcă timid să-şi     înnoiască_limbajul_plastic.

Muzee în aer liber şi situri sculpturale:

       
     - FOAM - Finnish Open Air Museum - Finland
     - International Museum of the open-air Sculpture, "Europos Parkas", Vilnius, Lithuania,
     - Penttilä Open Air Museum POAM - Finland
     - Le vent de forets - France
     - OPAM Open Air Museum, Sculpture Park Drechtbanks - Holland ,
     - Kemyel Crease Sculpture project,
     - Storm King Art Center - Mountainville, NY ..si altele

HIGH LINE. New York.

High Line este un nou parc construit pe un viaduct de cale ferata de marfa, nemaiutilizata, construita in anii '30 in partea de vest a Manhattan-ului. Organizatia Friends of the High Line(FHL), sprijinita de municipalitatea care a transferat dreptul de proprietate asupra celei mai mari parti din linie, sunt cei responsabili pentru efortul de a transforma o cale ferata aeriana intr-un parc. Pentru proiectarea acestuia a fost initiat in 2004 un concurs cu invitati, din 52 de raspunsuri trimise fiind selectate sapte echipe: 
• Field Operations (James Corner) impreuna cu Diller Scofidio + Renfro  
• Zaha Hadid Architects impreuna cu Thomas Balsley Associates • Steven Holl Architects  
• Latz + Partner impreuna cu The Saratoga Associates  
• Rogers Marvel Architects impreuna cu Gustafson Guthrie Nichol  
• OpenMeshWork.ORG: OpenOffice (Lyn Rice), Mesh Architectures (Eric Liftin) si Work Architecture Company (Amale Andraos, Dan Wood)  
• TerraGRAM: Michael Van Valkenburgh Associates, D.I.R.T. Studio (Julie Bargmann) si Beyer Blinder Belle (Neil Kittredge)  

Primul tronson, apartinand celor de la Field Operations impreuna cu Diller Scofidio + Renfro – si sustinuti de o echipa complexa printre care amintesc pe Olafur Eliasson (arta), Piet Oudolf (horticultura), Büro Happold (structura) si L'Observatoire (lumini) –, a fost inaugurat de curand.


Intrarea "principala" in parc este situata la coltul dintre strazile Washington si Gansevoort, locul unde viaductul se termina dupa demolarea in urma cu de 30 de ani a portiunii de sud. O scara intr-o singura rampa conduce vizitatori cu noua metri mai sus de strada pana la o zona cu arbori si alte plantatii. Din acel loc se poate ajunge la un fel de observator cu gradene ce ofera o perspectiva unica catre Meatpacking District, o zona ultra-populara plina de restaurante, galerii si magazine amplasate in locul vechilor abatoare de carne si depozite.
Parcul este realizat cu o gama destul de limitata de elemente formata din placi de beton, plante, infrastructura feroviara veche, banci, lumini, maini curente si cateva altele. In general, parcul poate fi vazuta ca o serie de microclimate – „buzunare” avand caractere diferite, puncte de interes, densitati felurite, etc. Este interesant la acest parc modul in care microclimatele sunt influentate puternic de cladirile adiacente, unele vechi, multe noi, proximitatea peisajului inaltat si liniaritatea parcului contribuind la legarea intr-o compozitie a acestui amestec dinamic de cladiri. Iata ce spun chiar autorii despre proiect:

„Inspirat de frumusetea salbatica si melancolica a High Line, unde natura a acaparat o bucata de infrastructura urbana o data vitala, echipa a retusat [1] aceasta linie industriala de transport post-industriala intr-o piesa de agrement, de viata si de crestere economica. Prin schimbarea regulilor dintre plante si pietoni, strategia noastra de agro-tectura combina organicul cu materialele de constructii intr-un amestec ce schimba proportiile pentru a acomoda natura salbatica, cea cultivata, zonele intime si cele sociale. In contrast cu viteza parcului de-a lungul raului Hudson, pe acest traseu liniar, in paralel cu malul, experienta este marcata de incetineala [2], distractie si acea alta lume care pastreaza caracterul dinainte al locului. Furnizand flexibilitate si capacitate de reactie la nevoile in schimbare, sanse si dorintele contextului dinamic, propunerea noastra este proiectata sa ramane vesnic neterminata, sa sustinerea dezvoltarea emergenta si modificarea in timp.”